Kampong Phluk – un sat plutitor din Cambodgia aflat la marginea timpului / Kampong Phluk – a floating village in Cambodgia living at the edge of time

This post is available in English too. Please scroll to the end of the post, under the romanian version and find it there.

Cambodgia este o țară care te marchează, aveam să aflu asta de îndată ce am coborât din avion. Istoria acestei țări este foarte dureroasă, cu răni adânci care nu s-au vindecat.

In Cambodgia am plâns, am râs și iar am plâns. Am plâns când am văzut o parte din comorile de la Angkor ascunse în junglă și despre care am scris aici.  Am râs la glumele localnicilor, care încearcă să depășească perioada neagră a existenței lor și am râs de fericire că sunt într-un loc în care mi-am dorit să ajung. Apoi iar am plâns văzând neajunsurile cu care se confruntă oamenii obișnuiți, stând de vorbă cu ei și intrând în casele lor, odinioară măcinate de focuri de armă și distruse de un război civil. Nu voi intra în detalii despre genocidul care a distrus un popor, voi încerca să redau impresiile așa cum le-am perceput eu și să vă transpun în realitatea cambodgiană din secolul XXI.

Dacă ai ajuns în Siem Reap și ai făcut un tur al celor mai frumoase temple din complexul Angkor, un alt loc unde ar fi bine să ajungi pentru a înțelege Cambodia este Kampong Phluk, satul suspendat de pe lacul Tonle Sap. Ce știam eu despre un sat suspendat înainte să ajung aici? Mai nimic! Văzusem asemenea sate în Thailanda și în Vietnam, dar aici este o altă realitate, cea cambodgiană.

O nouă dimineață în Siem Reap. Am luat în grabă două sticle cu apă din frigiderul pensiunii și imediat eram în tuk-tuk, în goană spre satul plutitor, pe un drum roșiatic, acoperit de un praf lipicios. Copii desculți în praful fierbinte, niște vaci care pășteau o iarbă ce nu se zărea nicăieri, familii ce își trăiau poveștile lor chiar la marginea drumului gătind, spălând rufe sau relaxându-se în hamacele din fața locuințelor, au fost imagini care înfățișau o zi obișnuită din viața cambodgienilor din mediul rural.

DSC_1772

Cu gurile acoperite de măști pentru a fi protejați de praful dens de pe drum, am străbătut distanța până la locul de unde am fost preluați de barcă și am început aventura pe lacul Tonle Sap. În scurt timp, au început să-și facă apariția case suspendate pe piloni foarte înalți.

DSC_1833

În timpul sezonului uscat, apa din acest lac curge spre Fluviul Mekong, iar în sezonul ploios nivelul lacului (alimentat de afluenti) crește destul de mult și alimentează canalul pe care înaintam noi. Acum ne aflam în plin sezon uscat, canalul avea un volum de apă destul de scăzut, iar casele se vedeau foarte înalte și păreau să aibă 2-3 nivele. În sezonul ploios, apa ajunge până la nivelul primului etaj, care se transformă în ponton. Acum puteam zări copiii care se jucau pe nisipul de la baza caselor, practic fundul canalului din sezonul umed.

DSC_2090

De-a lungul canalului, care nu avea nici pe departe o apa măcar relativ curată, oamenii din satul suspendat Kampong Phluk își desfășurau activitățile obișnuite, în principal pescuitul. Am văzut copii și bărbați întrați în apă până la gât, căutând pești în plasele pe care le puseseră pe fundul canalului. Multora dintre ei li se puteau vedea doar pălăriile 🙂

DSC_1894

Am făcut un tur rapid de canal, apoi am ieșit cu barca pe lacul mare. Barcagiul nostru a acostat la un restaurant plutitor, probabil o afacere de familie, unde ne-am răcorit cu o bere rece, ne-am întristat văzând câțiva crocodili în captivitate, dar și un șarpe de apă uriaș. Am făcut câteva poze și ne-am întors pe canal, spre iesire. Întrebarea mea era una singură: cum trăiesc oamenii în asemenea condiții?

Pe drumul de întoarcere, Dan mi-a sugerat să rugăm barcagiul să acosteze la unul din debarcaderele satului plutitor. Eu eram încă sub efectul primelor impresii, concentrată pe ceea ce vedeam din barcă și  a fost nevoie de două intervenții din partea lui, pentru a realiza ce vrea de fapt. Ulterior, i-am multumit de 1000 de ori 🙂

DSC_2132

Dacă în timp ce ne aflam în barcă eram doi spectatori, din interiorul lui, satul a avut o altă poveste în care noi am fost personaje. Chiar de la baza debarcaderului improvizat ne-au întâmpinat niște copii foarte dulci care se jucau desculți prin nisip, la baza pilonilor, în timp ce mama lor usca la soare, probabil, materialul viitoarelor plase de pești.

DSC_2018

Cu aparatul de fotografiat setat pentru surprinderea celor mai mici detalii, m-am aventurat printre casele modeste ale localnicilor. Foarte aproape de locul unde ne aflam, o familie trebăluia de zor la etajul superior al casei lor. Ne-au văzut, ne-au salutat cu mâna și ne-au invitat la ei. În timp ce Dan șovăia dacă să mă urmeze sau nu, eu urcam deja scările. În câteva secunde eram oaspetele unei familii de localnici, mă aflam în casa lor și le ascultam poveștile.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

A fost un moment al vieții mele pe care nu îl voi putea uita vreodată. Mi-a plăcut că vorbeau engleză destul de coerent și, astfel, am putut întelege cum decurge o zi obișnuită din viața lor. Ce credeți că făceau? Produceau materie primă pentru singurul băiat din grup, care la 19 ani cosea un goblen. Cuvintele mele sunt puține pentru a exprima imaginea, sper ca pozele să redea măcar o mică parte din ce am trăit.

DSC_2058

Ne-am despărțit cu greu și am continuat să descoperim satul, îndreptându-ne spre strada principală, așa cum era ea în sezonul secetos. Așa am văzut că locuitorii își petrec zilele în aer liber și, chiar dacă locuințele lor au acoperiș, multe dintre ele nu au ferestre sau uși, iar ei pregătesc mâncarea sau se odihnesc pe platformele de la primul etaj. Mulți copii au venit lângă noi, unii bucuroși că pot exersa limba engleză, alții că se pot juca cu noi. Și chiar ne-am jucat…cu toți. Oricât de mult ai încerca să te controlezi, o forță dincolo de puterile tale preia controlul emotiilor pe care le trăieși în fața unor asemenea senzații.

DSC_2112

Timpul trecea foarte repede, iar pentru că barcagiul ne-a acordat doar 2 ore de explorare a împrejurimilor, a trebuit să întrerupem vraja și să revenim la realitatea noastră. Barca ne-a dus la tuk-tuk-ul care ne aștepta și ne-am întors în Siem Reap, încărcați cu o senzație dulce-amară. Îmi dau seama că în lumea lor ei sunt fericiți cu ce au și dacă ar fi sprijiniți mai mult, ar putea realiza mai mult. Spun asta pentru că am văzut o voință interioară pe care nu am întâlnit-o până acolo.

Am încheiat seara pe străzile tumultuoase din Siem Reap, unde muzica asurzitoare și distracția contrasta cu sentimentele pe care le-am trăit în satul plutitor.

DSC_2431

Până data viitoare, vă îmbrățișez cu drag și vă dăruiesc câteva fotografii grăitoare, pe care le găsiți aici.

[…Eng] Kampong Phluk – a floating village in Cambodgia living at the edge of time

Cambodia is a country that marks you, I would find out as soon as I got off the plane. The history of this country is very painful, with deep wounds that have not healed.

In Cambodia I cried, I laughed and I cried again. I cried when I saw some of the treasures of Angkor hidden in the jungle and about which I wrote here. I laughed at the jokes of the locals, trying to overcome the black period of their existence and laughed at the happiness of being in a place where I wanted to get to. And then again I cried seeing the shortcomings ordinary people encountered, talking to them and entering their homes, once crushed by gunfire and destroyed by a civil war. I will not go into the details of the genocide that has destroyed the people there, I will try to write the impressions as I have perceived all of it and translate into the Cambodian reality of the 21st century.

If you arrived in Siem Reap and made a tour of the finest temples in the Angkor complex, another place where you should go to understand Cambodia is Kampong Phluk, the suspended village from Lake Tonle Sap. What did I know about a suspended village before I got here? Pretty nothing! We had seen such villages in Thailand and Vietnam, but here is another reality, the Cambodian one.

A new morning in Siem Reap. We hurriedly took two bottles of water from the pension’s refrigerator, and immediately we were in tuk-tuk, heading for the floating village, on a reddish road covered with sticky dust. Children barefoot in hot dust, some cows that grazed a grass that could not be seen anywhere, families that lived their stories at the edge of the road, eating, doing laundry or relaxing in the hammocks in front of the dwellings were pictures of an ordinary day in the life of Cambodians in rural areas.

DSC_1772

With the mouths covered with masks in order to be protected from the dusty dirt on the road, we traveled the distance to the place where we were taken over by the boat and started the adventure on Lake Tonle Sap. Soon we began to see houses hanging on very high pillars.

DSC_1833

During the dry season, the water from this lake flows to the Mekong River and in the rainy season the lake level (powered by tributaries) increases quite a bit and feeds the canal we are advancing. Now we were in the dry season, the canal had a fairly low volume of water, and the houses were very tall and seemed to have 2-3 levels. In the rainy season, the water reaches the first floor level, which turns into a pontoon. Now I could see the children playing on the sand at the base of the houses, basically the bottom of the wet season canal.

DSC_2090

Along the canal, which was far from having a relatively clean water, the people in the suspended village of Kampong Phluk were doing their usual activities, mainly fishing. I saw children and men standing in the water to their throat, looking for fish in the nets they had placed on the bottom of the canal. Many of them you could only see their hats 🙂

DSC_1894

We made a quick tour of the canal, and then we went out on the big lake. Our boatman stood at a floating restaurant, perhaps a family business, where we cooled off with a cold beer, we were saddened to see some crocodiles in captivity, but also a huge water snake. We took some pictures and went back to the canal to get out. My question was only one: how do people live in such conditions?

On the way back, Dan suggested that I ask the boatman to land at one of the floating village wharfs. I was still under the effect of the first impressions, focused on what I saw from the boat and it took two interventions on his part to achieve what he really wanted. Later on, I thanked him 1000 times 🙂

DSC_2132

If, while we were in the boat, we were two spectators, inside, the village had another story in which we were characters. Even at the base of the improvised dock, we met some very sweet children who were playing barefoot through the sand, at the base of the pillars, while their mother dried in the sun probably the material of the future fish nets.

DSC_2018

With the camera set to capture the smallest details, I ventured among the modest homes of the locals. Very close to where we were, a family was staring at the upper floor of their home. They saw us, welcomed us and invited us over. While Dan hesitated to follow me or not, I already climbed the stairs. In a few seconds I was the guest of a local family, I was in their house and listening to their stories.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

It was a moment of my life that I can never forget. I liked that they were speaking English quite coherently, and so I could understand how an ordinary day in their lives is. What do you think they were doing? They were producing raw materials for the only boy in the group who at the age of 19 was working on a arras. My words are few to express the image, I hope that the pictures will play at least a small part of what I have lived.

DSC_2058

We sadly said goodbye and continued to discover the village, heading for the main street, as it was in the dry season. This is how I saw the inhabitants spend their days outdoors and, even if their homes have a roof, many of them do not have windows or doors, and they prepare their food or rest on the first floor platforms. Many kids came near us, some happy to practice English, others to play with us. And we even played with … everyone. No matter how much you try to control yourself, a force beyond your powers takes control of the emotions you experience before such sensations.

DSC_2112

Time passed very quickly, and because the boatman gave us only 2 hours of exploration, we had to interrupt the spell and return to our reality.

The boat took us to the tuk-tuk that was waiting for us and we returned to Siem Reap, loaded with a bitter-sweet feeling. I realize that in their world they are happy with what they have and if they had more support, they could do more. I say this because I have seen an inner will that I have not met before.

We ended the evening in the tumultuous streets of Siem Reap, where loudly played music and fun contrasts with the feelings we have experienced in the floating village.

DSC_2431

Until next time, I hug you and give you some splendid pictures that you will find here.

 

10 thoughts on “Kampong Phluk – un sat plutitor din Cambodgia aflat la marginea timpului / Kampong Phluk – a floating village in Cambodgia living at the edge of time

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s